Garantie si Intretinere produse - A&A Vesa, Fabrica de blana

Coșul meu

Nu ai niciun produs în coș.

Garantie si Intretinere produse

Condiții generale de acordare a garanției

Societatea Comerciala A&A Vesa SRL, în calitate de vânzător, asigură și este răspunzătoare de calitatea produselor achiziționate.

În cazul neconformității produsului achiziționat, A&A Vesa SRL are obligația de a acorda garanție, timp de doi ani, in conformitate cu Legea nr. 449/2003 si Ordonanța Guvernului nr.21/1992 cu modificarile si completarile ulterioare. Lipsa conformității produsului oferă consumatorului dreptul de a solicita vânzătorului repararea produsului în termen de cel mult 15 zile de la data predării acestuia în magazin, iar, în cazul în care acest lucru nu este posibil, inlocuirea sau restituirea contravalorii acestuia.

Dacă, în termen de 6 luni de intrarea în posesie a produsului, acesta se află în neconformitate, se prezumă faptul că aceasta a existat la momentul achiziționării. Ulterior termenului de 6 luni, cumpărătorul are obligația de a face dovada potențialei lipse de conformitate.

Vânzătorul asigură o garanție comercială de 14 de zile de la data achiziționării produsului, societatea noastră acceptând, în acest termen, returnarea oricărui produs nefolosit. Nu pot fi restituite produse folosite sau care prezintă urme de folosire!

Nu tăiați eticheta interioară a produsului! Lipsa acestei etichete interioare duce automat la pierderea garanției comerciale! In conditii normale de utilizare acest produs este garantat pentru orice defect de fabricatie pe o perioada de 2 ani de la data achizitionarii.

Pentru acordarea garanției este necesara resprectarea instrucțiunilor precizate în continuare.

Compoziţia şi pictogramele cu instrucţiunile de curăţare se găsesc pe eticheta interioară a produsului. Acestea sunt specifice produsului dumneavoastră şi este obligatoriu consultarea acestora.

Instrucțiuni de utilizare și întreținere

intretinere haine blana

Produsul se curață în centre specializate de curățare a hainelor din piele si blana. Nu uscați produsul prin expunerea la surse de căldură (radiator electric, aragaz, etc.)! Uscarea se va face întotdeauna la temperatura camerei. Petele de ploaie rămân vizibile chiar și după evaporarea apei, dar pot fi eliminate prin simpla frecare cu un burete moale si uscat .

Se interzice aplicarea directă pe produs a fardurilor, uleiurilor, alcoolului, parfumului sau a substanţelor chimice.

La produsele de culoare inchisa exista riscul transferului de culoare, se recomanda purtarea cu imbracaminte de culoare inchisa, aceasta nu reprezinta un defect de fabricatie si de aceea nu constituie motiv de reclamatie.

Feriți produsul dumneavoastră de obiecte care pot provoca zgârieturi, arsuri, perforări, condiţii de extremă mişcare sau orice acțiune fizică de natură să il deterioreze. Utilizarea excesivă a curelelor de umăr sau a centurii de siguranta poate duce la uzură. Descheiați haina/vesta atunci cand va așezati, aceasta previne uzura.

Garanția devine inaplicabilă și societatea noastră nu poate fi răspunzatoare de niciun fel de deteriorare sau decolorare ce poate apărea datorită procesului de curățare, depozitării în condiții de umiditate, expunerii la soare sau la alte surse puternice de caldură, reparării sau modificării făcute de persoane neautorizate, utilizării în condiții improprii, altele pentru care produsul a fost proiectat.

Mod de depozitare

Depozitaţi produsul intr-un dulap, ferit de lumină și căldură.

Pe timpul verii se poate acoperi cu o pungă din fibre naturale (de exemplu bumbac), astfel încât aceasta să poată respira. Nu acoperiţi cu folie din plastic. Produsul dvs. are nevoie de circulaţia aerului.

Folosiţi un umeraş din plastic căptuşit cu capete rotunde.